ImportantPolitic

POLITIC | De la „gașca mea” la „gașca de la Cameră”. Cine sunt junii care ne decid soarta?

Au fost aleşi parlamentari la vârsta la care alţi tineri români îşi caută disperaţi un loc de muncă sau încă mai locuiesc cu părinţii. În Parlamentul României, ales uninominal în 2012, există peste douăzeci de tineri până în 35 de ani. Mezina este o „puştoaică” aleasă deputat pe vremea când abia împlinise 24 de ani.

Cătălina Elena Ştefănescu împlineşte 27 de ani la sfârşitul lunii august. A fost aleasă deputat PSD de Teleorman în anul 2012, în Colegiul Turnu Măgurele. Abia împlinise 24 de ani. Mulţi dintre colegii din Camera Deputaţilor i-ar putea fi, fără exagerare, bunici. Tânără din Râmnicu Vâlcea este membru PSD din 2008, are o licenţă în limbi străine la Universitatea din Bucureşti, un master în politici publice şi integrare europeană la SNSPA. Despre Cătălina Ştefănescu se ştie că a fost secretara şi „febleţea” lui Liviu Dragnea pe vremea când actualul lider PSD era secretarul general al partidului. Dan Şova a cerut-o de soţie pe tânăra olteancă după „o relaţie serioasă şi de lungă durată”, aşa cum anunţa fostul ministru al Transporturilor luna trecută. Nunta ar fi fost programată în această toamnă, dar „relaţia noastră este, în aceste zile, incertă. Vina pentru incertitudinea relației şi momentul delicat pe care-l traversăm îmi aparține integral”, se căia Şova acum nicio lună. Totuşi nu şi-a pierdut speranţa că dragostea va învinge. „Voi face tot ce depinde de mine pentru a depăşi impasul din această relație şi pentru a o finaliza printr-o căsătorie pe care, personal, mi-o doresc sincer şi pe care o consider absolut firească după o relație îndelungată şi frumoasă”, promitea îndrăgostitul Şova.

Idile pesediste
Înainte de a se gândi la măritiş, Cătălina Ştefănescu a avut o relaţie de câteva luni cu un alt PSD-ist, Vlad Cosma. Fiul lui Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, Vlad este şi el, la 32 de ani, printre „puştii” Parlamentului. În 2012, când a fost ales deputat, avea doar 29 de ani. N-a avut timp pentru poveşti de dragoste. Vlad şi tatăl Mircea sunt cercetaţi sub control judiciar alături de Sebastian Ghiţă în dosarul deturnării de fonduri europene în care este urmărit penal şi cumnatul premierului Victor Ponta.

Mihai de la Hi-Q, de la „gașca mea” la „gașca de la Cameră”
Mihai Sturzu se numără şi el printre tinerii din noua generaţie care conduc destinele ţării. Fostul membru al trupei Hi-Q va împlini 36 de ani în luna octombrie. În 2012, când a fost ales deputat PSD în Bucureşti, avea doar 33 de ani. Sturzu a trecut de la „gaşca mea nu poate să stea” şi hiturile anilor 2000, direct la calitatea de om politic. A fost purtător de cuvânt şi preşedinte al Tineretului Social Democrat, dar şi consilier pe probleme de tineret al premierului Victor Ponta. Alţi doi deputaţi PSD, Andrei Sava (34 de ani) şi Cristian Resmeriţă (35 de ani), se află deja la al doilea mandat de parlamentar, fiind aleşi pentru prima oară în legislatura 2008- 2012, pe vremea când aveau 27, respectiv 28 de ani. În aceeaşi situaţie este şi Ileana Cristina Dumitrache (33 de ani), deputat PSD de Constanţa, care la primul mandat în Legislativ avea numai 26 de ani. Naşul de cununie al deputatei a fost, în 2013, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. PSD se poate lăuda că are cei mai mulţi tineri din Parlament. Nu mai puţin de 12 deputaţi social-democraţi au vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani.

Alina Gorghiu, deputat la 30 de ani. Alexandru Nazare, ministru la 32!
Liberalii au promovat şi ei tineretul şi sângele proaspăt în politică. Liderul PNL, Alina Gorghiu, împlineşte 37 de ani în luna septem-brie, însă la primul mandat de parlamentar, în 2008, avea doar 30 de ani. Cei mai tineri libe-rali din Parlament sunt Andrei Daniel Gheorghe (30 de ani), cel care l-a înlocuit recent pe Eduard Hellvig (numit de Klaus Iohannis şef al SRI), şi Iulian Surugiu (31 de ani). Alt deputat liberal, Alexandru Nazare (35 de ani), a ocupat funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrasctructurii în Guvernul Ungureanu (februarie – mai 2012), la doar 32 de ani. Valeria Schelean (34 de ani) este şi ea printre liberalii tineri din Parlament. Deputata de Caraş- Severin are un băieţel cu fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, dar şi o fetiţă dintr-o relaţie anterioară cu milionarul căilor ferate, Gruia Stoica. Un alt tânăr deputat este liderul Mişcării Populare, Eugen Tomac (34 de ani). În aceeaşi categorie se găsesc şi UDMRiştii Zsolt Molnar (32 de ani) şi Gabor Kereskenyi (35 de ani). La Senat, Alfred Mihai este, la 34 de ani, cel mai tânăr mem- bru al Camerei Superioare, fiind singurul ales sub vârsta de 35 de ani. Senatorul a părăsit recent PC pentru a fonda alături de alţi conservatori Partidul Puterii Umaniste.

TOP 10 TINERI Deputați juniori

❶ Cătălina Ştefănescu (PSD) 28 august 1988
❷ Gabriela Podaşcă (PSD) 3 mai 1985
❸ Andrei Daniel Gheorghe (PNL) 27 iulie 1985
❹ Iulian Radu Surugiu (PNL) 10 iulie 1984
❺ Vlad Cosma (PSD) 8 februarie 1983
❻ Adrian Mocanu (PSD) 12 mai 1983
❼ Zsolt Molnar (UDMR) 23 august 1983
❽ Ileana Cristina Dumitrache (PSD) 1 decembrie 1982
❾ Valeria Schelean (PNL) 24 martie 1981
❿ Eugen Tomac (PMP) 27 iunie 1981

Sursa: jurnalul.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page