Localsocial

Poliția Locală a luat în vizor botoșănenii care aruncă gunoiul necorespunzător – FOTO

În perioada 01.-10.02.2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au desfășurat activități pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere pe domeniul public/în coșurile stradale.

Astfel, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 1500 lei potrivit prevederilor H.C.L. nr.130/2020, pentru abandonarea deșeurilor menajere la coșurile stradale, pe spațiile verzi, dar și lângă containerele de la platformele special amenajate.

Acțiunile au fost desfășurate în str. Săvenilor, str. Primăverii, str. Vârnav, str. Prieteniei. În ciuda sancțiunilor aplicate, cetățenii municipiului ignoră prevederile legale abandonând în continuare deșeuri menajere pe domeniul public, creând un aspect insalubru orașului.

În conformitat cu art. 76 din H.C.L. nr. 130/2020, abandonarea sau depozitarea deșeurilor menajere pe spațiile verzi, în locurile publice și în alte locuri decât cele special amenajate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 400 lei la 1500 lei pentru persoanele fizice, și de la 500 lei la 2500 lei pentru persoanele juridice.

De asemenea, în seara zilei de 08 februarie 2023, la platforma de colectare a deșeurilor amenajată pe Aleea Grivița nr. 6, în interiorul platformei supraterane pentru colectarea selectiva a deseurilor din carton a fost identificat numitul R. I. – persoană fără adăpost. Având în vedere temperaturile scăzute a fost apelat serviciul unic de urgență 112, persoana fără adăpost fiind preluată de ambulanță, transportată la U.P.U. și transferată la Centrul de Noapte.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page