InfractionalLocal

Picnic cu droguri la Cornișa. Jandarmii le-au stricat distracția – FOTO&VIDEO

Sâmbătă seară, jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat în vârstă de 23 de ani acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Bărbatul, împreună cu un prieten, venise în păduricea din apropierea șantierului în lucru al zonei de agrement Cornișa pentru a face grătar. O persoană care a observat focul a solicitat intervenția pompierilor, având în vedere că zona nu este destinată momentan agrementului, însă bărbații au fost nemulțumiți și au făcut scandal, motiv pentru care a fost necesară prezența jandarmilor.
Vorbirea greoaie, incoerentă și mersul sinuos al celor doi au atras atenția jandarmilor, existând suspiciuni de consum a unor substanțe cu efect psihoactiv.
La controlul autovehiculului parcat pe șoseaua dezafectată de lângă șantier, jandarmii au găsit două folii de staniol în care se aflau substanțe vegetale cu miros înțepător, dar și un dispozitiv de mărunțit (grinder), pe care le vor înainta în vederea continuării cercetărilor către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu actele procedurale întocmite.
De asemenea, jandarmii i-au amendat pe fiecare dintre cei doi cu amendă în valoare de 2400 de lei, atât pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.54/3012 privind desfășurarea activităților de picnic, cât și pentru faptele contravenționale care au adus atingere normelor legale privind ordinea și liniștea publică.
Conform prevederilor Legii Picnicului, persoanele fizice pot desfășura astfel de activități doar în zone special amenajate și în care aprinderea focului este permisă, iar nerespectarea legislației constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 de lei la 5000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page