Peste 500 de persoane legitimate și aproape 400 de autoturisme controlate în municipiul Botoșani
În noaptea de 1 spre 2 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani cu sprijinul celor din cadrul subunităților de poliție au organizat o acțiune, cu efective mărite în municipiul Botoșani, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 504 persoane și au fost controlate 390 de autovehicule.
De asemenea, au fost efectuate peste 100 de testări cu aparatul etilotest și 15 testări cu aparatul DrugTest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 263 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 97.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.