Permis de conducere fals, obținut cu 5000 de lei – FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care era fals.
În data de 07 iunie a.c., în jurul orei 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, pasager într-un autoturism, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 20 de ani.
La controlul de frontieră, în borseta bărbatului a fost observat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimate datele de identitate și fotografia tânărului.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu deţine permis de conducere eliberat de autorităţile moldovene şi a procurat permisul de conducere prin intermediul unor cunoştinţe, contra sumei de 5000 de lei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.