InfractionalLocal

Percheziții la Săveni. Doi tineri, de 18 și 19 ani, reținuți pentru 24 de ore

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis orodonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 18 și 19 ani, din orașul Săveni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilorde furt calificat și tentativă la furt.

Din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada 04-13 mai 2022, cei doi tineri ar fi pătruns, fără drept, în două locuințe din orașul Săveni și ar fi sustras din interior, mai multe bunuri și bani.

La data de 25 mai, au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

Cei doi tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești și a celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page