InfractionalLocal

Percheziţii la o grupare de traficanţi de droguri, în Botoșani. Trei persoane au fost arestate – FOTO

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, complicitate la trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, două dintre acestea, cu sprijinul celei de-a treia, ar fi procurat, transportat și comercializat diferite cantități de canabis, către consumatori din județul Botoșani.

În sarcina unuia dintre cercetați s-a reținut și faptul că ar fi deținut droguri de risc (canabis), fără drept, în vederea consumului propriu.

Pe parcursul administrării probatoriului și al perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate cantități de drog de risc (canabis), cântare de precizie, grindere, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

La data de 20 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Botoșani și Bacău.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page