InfractionalLocal

Percheziții la Botoșani într-un dosar cu prejudiciu de 5,8 milioane de lei pentru obținerea ilegală de fonduri

La datele de 4 și 5 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița și ai inspectoratele de poliție județene Prahova și Sibiu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat 66 de percheziții domiciliare, în județele Sibiu (27), Hunedoara (2), Bihor (11), Timiș (1), Botoșani (2), Caraș (1), Brașov (2), Gorj (1) Dolj (2), Mureș (3), Alba (1), Mehedinți (2), Giurgiu (1), Bacău (1), Argeș (1), Galați (1), Ialomița (1), Constanța (1), Olt (1), Iași (1) și în municipiul București (3), într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.

 

Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, prin intermediul a peste 30 de societăți comerciale, 25 de persoane, în baza unor documente care ar fi fost falsificate, ar fi solicitat fonduri garantate de stat, în cadrul unui program cu fonduri guvernamentale, pentru întreprinderi mici și mijlocii, fiind obținute finanțări de la mai multe unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul.

 

De asemenea, persoanele cercetate nu ar fi inițiat afaceri, conform proiectelor întocmite în acest sens și și-ar fi însușit, în interes propriu, banii alocați.

 

Prejudiciul cauzat este estimat la 5.800.000 de lei.

 

Cercetările sunt continuate, pentru administrarea întregului probatoriu, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page