ECONOMIC

Pensiile militare intră la recalculare

Normele de aplicare a Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii au fost publicate în Monitorul Oficial. Acum s-a aflat ce se întâmplă cu pensiile militare.

Pensii militare. În Monitorul Oficial nr. 171/01.03.2024 a fost publicată HG nr. 181/28.02.2024 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, act normativ care privește întreg personalul contractual (PC), atât din MAI, cât și din SAOPSN (atașăm toate aceste acte normative, în fișierele pdf de mai jos).

Până la data de 1 septembrie 2024, când va intra în vigoare, integral, noua Lege a pensiilor publice nr. 360/2023, urmează instalarea softurilor de calcul și se derulează procedura de recalculare a pensiilor aflate deja în plată, conform Normelor de aplicare sus-menționate.

Recalculare pensii militare

Persoanele care se pensionează până la data de 31 august 2024 li se aplică prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii și ale celorlalte acte normative incidente, dar și acestea vor beneficia de recalculare, în baza noii legi.

Ce se întâmplă cu cei deja pensionați

Important, în cazul celor deja pensionați, este faptul că recalcularea are în vedere – pentru anumite locuri de muncă în care beneficiarii de pensii și-au desfășurat activitatea, detaliate în lege și în normele de aplicare – alte criterii de încadrare în grupe de muncă, dar și de calcul al cuantumului noii pensii, mai avantajoase; în aceste cazuri, se admit, în vederea recalculării, acte doveditoare oficiale emise de foștii angajatori sau de depozitarii legali ai arhivelor acestora, pe care cei în drept trebuie să le transmită Casei județene de pensii publice de care aparțin.

Pentru consiliere juridică și clarificării privind aspectele sus-precizate, membrii SNPPC, personal contractual, pot contacta liderii de sindicat din unitate sau direct Biroul Executiv Central SNPPC (e-mail: [email protected]; tel 031.105.11.41/42).

Pensiile militare, eliminate pentru cei condamnați penal

În Parlament urmează să fie dezbătută o nouă propunere legislativă de modificare a Legii pensiilor militare de stat. Aceasta vizează eliminarea pensiilor de serviciu pentru militari, polițiști, jandarmi și funcționari publici cu statut special care au fost condamnați penal pentru infracțiuni de corupție sau de serviciu. Deputatul de la REPER, Andrei Lupu, a depus o propunere legislativă pentru modificarea Legii pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page