InfractionalLocal

Patru tineri, între care și un minor, prinşi cu droguri asupra lor, în municipiul Botoșani

La finalul săptămânii trecute, în urma acțiunilor executate de jandarmii botoșăneni împreună cu Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani în vederea combaterii consumului ilicit de droguri, au fost depistați patru tineri, între care un minor în vârstă de 15 ani, în timp ce aveau asupra lor muguri vegetali cu miros înțepător sau cristale albe, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.
Jandarmii le-au întocmit celor patru acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Conform aceluiași act normativ, în cazul deținerii de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, pedeapsa se majorează si constă în închisoare de la șase luni la trei ani, la fel ca și pentru îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page