Local

Opt familii din comuna Cristești au primit daruri de la elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Botoșani – FOTO

Juniorii de la școala care poartă numele Marelui Ștefan s-au mobilizat și au strâns cadouri pentru a face surprize frumoase semenilor lor. Ajutați de profesori și părinți, dar și de biblioteca Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Botoșani, copiii au adunat hăinuțe, cărți, încălțăminte, jucării și alimente precum zahăr, făină, ulei, multe dulciuri și fructe.

Apelând la Primăria Cristești și la Asociația Happy, voluntarii au identificat 8 familii din comuna apropiată de municipiul Botoșani, unde cadourile au fost înmânate, bucurându-i atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Pentru că s-au făcut și donații în bani, maturii implicați în proiectul de voluntariat „Bucuria de a dărui” au achiziționat diverse surprize de sezon, completând cadourile, iar familiile au fost alese chibzuit, astfel încât gestul darurilor să fie frumos până la capăt.

Am găsit familii care se confruntă cu dificultăți materiale, copii orfani de un părinte, care au apreciat și chiar au nevoie de un sprijin, acum când toți copiii au dreptul să se bucure de venirea sărbătorilor de iarnă. Mulțumim  tuturor părinților și elevilor noștri și apreciem implicarea lor în activitatea de voluntariat „Bucuria de a dărui”!”, ne-a explicat Ioana Daniela Avârvări, director al școlii gimnaziale botoșănene.

Proiectul darurilor ce aduc bucuria Crăciunului nu s-a încheiat aici, pentru că mai sunt pachete cu hăinuțe și jucării, acestea urmând să ajungă în această săptămână către alte familii din comuna Cristinești, de această dată. Juniorii de la ”Ștefan cel Mare” speră ca gestul lor să fie urmat și de alte școli, astfel încât darul Crăciunului să-i bucure pe cât mai mulți botoșăneni.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page