AdministratieJudet

Oaspeți de seamă din Republica Moldova la Prefectura Botoșani

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă a primit astăzi vizita a 12 reprezentanți ai administrațiilor locale și instituțiilor de cultură din zona Bălți, Republica Moldova. Delegația a fost condusă de Nicolae Moscalu,  director Asociația Obștească a Copiilor și Tineretului “Moștenitorii” și Radu Humelnicu, director executiv DJTS Botoșani.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre rolul societății civile în dezvoltarea comunitară,  despre mecanismele de transparență decizională și instituțională în administrația publică în scopul protejării intereselor comunității, al protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și despre modul prin care propunerile, sugestiile şi opiniile cetățenilor pot fi transmise autorităților.

De asemenea, Paul Vieru, șef serviciu – Serviciul Teritorial Botoșani al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, a prezentat Campania „Ziua de Curățenie Națională 2023”, coordonată și în acest an de către Instituția Prefectului Județul Botoșani.

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani:

”Apreciez proiectul realizat de dumneavoastră, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, care are ca scop principal dezvoltarea societății civile active. În societățile democratice, societatea civilă are un rol extrem de important în consolidarea democrației şi apărarea valorilor fundamentale.

De aceea, ca prefect al județului Botoșani, dialogul permanent cu sindicatele, ONG-urile, asociații profesionale, patronate, reprezintă una dintre priorități.

Vă felicit pentru realizarea acestui proiect și pentru această colaborare dintre DJTS Botoșani și Asociația Obștească a Copiilor și Tineretului “Moștenitorii” din Bălți, o colaborare consolidată care se bazează pe înțelegerea reciprocă a valorilor comune.”

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page