Administratiesocial

Noi restricții aprobate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani

Dată fiind depășirea indicelui de infectare de 3 la mie în Municipiul Botoșani, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost nevoit să confirme situația epidemiologică și să aprobe aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, așa cum au fost aprobate de Guvernul României.
Astfel, restaurantele, cafenelele și barurile -la interior, precum și cinematografele, cluburile și sălile de spectacol se închid începând de duminică, 28 martie în municipiul – reședință de județ. În hoteluri și pensiuni activitatea restaurantelor sau cafenelelor este permisă doar pentru persoanele cazate.
Operatorii licențiați în domeniul jocurilor de noroc intră, de asemenea sub interdicția de funcționare.
”În această seară lucrătorii Inspectoratului de Poliție vor informa toți comercianții vizați de noile măsuri că de mâine trebuie să se conformeze. Nu avem încotro, trebuie să aplicăm legea, chiar dacă aceste măsuri nu sunt deloc binevenite în rândul prestatorilor de servicii.”, a declarat prefectul Dan Nechifor sâmbătă seară.
Incidența cumulată la 14 zile, confirmată de CJSU este de 3,34 în Municipiul Botoșani, 3,06 în Mihai Eminescu, 3,07 în Ripiceni și de 3,73 în Stăuceni. Cea mai ridicată este la Todireni, de 4,77 la mie.
Totodată, CJSU a suplimentat sâmbătă planul măsurilor de prevenire, adăugând o serie de restricții ce se aplică odată cu depășirea indicelui de 4 la mie. În acest sens, se interzice circulația persoanelor înafara locuinței în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-05.00. Excepțiile se referă la deplasările în interes profesional, pentru asistență medicală, îngrijirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave, sau cu disabilități, ale persoanelor aflate în tranzit sau care efectuează călătorii cu avionul, trenul, autocarul, etc. Motivul deplasării trebuie dovedit prin legitimații de serviciu, adeverințe emise de angajatori, sau declarații pe propria răspundere. Depășirea de 4 la mie duce și la limitarea funcționării magazinelor pe intervalul 05.00 – 21.00 în timpul săptămânii și 05.00-18.00 în week-end. În afara acestor intervale sunt permise doar livrările la domiciliu. Farmaciile și benzinăriile sunt excepțiile acceptate. Trecerea pragului de infectare de 4 la mie atrage și închiderea sălilor de sport și fitness.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page