ImportantInfractional

NATIONAL | Protocoalele secrete cu SRI, neconstituționale! S-a creat contextul ideal pentru promovarea unui proiect pentru amnistie si gratiere

CCR a admis, miercuri, sesizarea Camerei Deputaților referitoare la existența unui conflict între Parlament și Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar și după denunțarea lor.

Curtea Constituţională a României (CCR) s-a pronunţat, miercuri, asupra sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

CCR a luat decizia extrem de importantă pentru destinul dosarelor de corupție după ce a amânat de mai multe ori pronunţarea cu privire la această sesizare.

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi, şase voturi fiind „pentru” şi trei „împotrivă”.

Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.

Motivul principal de sesizare: Parchetul general ar fi uzurpat competenţele Parlamentului şi a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor.

Contextul ideal pentru amnistie și grațiere

Situația se complică și mai mult în justiție la început de 2019: cele mai multe instituții-cheie sunt destructurate, iar decizile CCR simplifică atacurile alianței PSD-ALDE la combaterea corupției. S-a creat practic contextul ideal pentru un proiect de grațiere și amnistie:

“Cu o decizie a CCR care arata ca au fost oameni condamnati de complete nelegal constituite (atentie, nu nevinovati!), la care se adauga o alta decizie potrivit careia protocoalele semnate de parchete cu SRI (in baza carora au fost adunate probe) si cu aparitia scandalurilor DNA Oradea si DNA Ploiesti, s-a creat contextul ideal pentru promovarea unui proiect pentru amnistie si gratiere. Si mai e de luat in calcul ceva! Cu un procuror general aflat in procedura de revocare si mult mai precaut in iesirile publice, un sef interimar la DNA si o presedinta a Instantei Supreme judecata disciplinar, nici de o opozitie vehementa nu vom avea parte”, spune jurnalista Realitatea TV Ionela Arcanu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page