AdministratieCulturaLocal

Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din municipiul Dorohoi va fi reabilitat prin Programul Naţional de Restaurare

Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din municipiul Dorohoi va fi reabilitat prin Programul Naţional de Restaurare care va fi finanţat din creditele de angajament ale Ministerului Culturii, a anunţat, vineri, ministrul Lucian Romaşcanu.

Potrivit acestuia, actuala clădire a muzeului din Dorohoi, care este inclusă pe Lista monumentelor istorice, a beneficiat de fonduri de la Ministerul Culturii pentru proiectare, urmând să beneficieze de sume pentru reabilitare.

„Suntem în situaţia în care avem un obiectiv care strigă după bani. Pe ceea ce avem în acest moment este foarte complicat. În schimb, plec de aici cu o promisiune pe care o fac eu ferm şi, împreună cu Marius (n.r.- Marius Budăi, ministrul Muncii), vom încerca şi probabil vom şi reuşi, pentru că e o investiţie care ţine trei-patru ani de zile, vom încerca să avem creditele de angajament necesare la Ministerul Culturii pentru a putea face licitaţia de execuţie şi, având în vedere că durează trei- patru ani de zile execuţia, să reuşim să bugetăm în cadrul Programului Naţional de Restaurare aceste sume”, a afirmat Romaşcanu.

Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a subliniat că imobilul în care funcţionează Muzeul de Ştiinţe ale Naturii a fost clădirea Prefecturii fostului judeţ Dorohoi.

„Dorohoiul a fost judeţ şi aici a fost Prefectura fostului ţinut. Este un obiectiv plin de istorie şi acum oamenii care trudesc aici îşi dau toată silinţa pentru a avea o activitate publică. Este foarte evident că această construcţie nu doar că merită, dar este de obligaţia noastră să o reabilităm, să o aducem la parametri funcţionali şi să îi dăm destinaţiile pe care le doresc cei care sunt în această zonă”, a spus Alexandrescu.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, alături de ministrul Muncii, Marius Budăi, a vizitat, vineri, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din municipiul Dorohoi, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii instituţiilor de cultură din judeţul Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page