EvenimentImportantLocal

Muzeu unic în Europa inaugurat la Stațiunea „Popăuți” – FOTO&VIDEO

Un muzeu inedit a fost inaugurat, sâmbătă, la Stațiunea de Dezvoltare și Cercetare „Popăuți”. Evenimentul a reunit sute de specialiști în zootehnie, directori ai unor instituții de profil și reprezentanți ai autorităților publice.

Muzeul cu istoria rasei karakul de Botoșani a fost inaugurat în prezența prefectului Sorin Cornilă, a deputatului PNL Costel Șoptică și a secretarului de stat Gheorghe Sorescu, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Nu se plătește nicio taxă la intrarea în muzeu pentru că noi ne dorim ca această rasă să fie cunoscută la nivel regional, național și european. Sigur, cel mai indicat ar fi să fim anunțați, de asta îmi doresc să fie într-un circuit turistic pentru că noi deja avem grupuri care vin, ne anunță, pregătim vizita pentru că avem și un ghid care va prezenta toată istoria rasei karakul de Botoșani și activității de cercetare”, a spus Ionică Nechifor, directorul stațiunii.

După inaugurare, a urmat un workshop cu tema „Realizări și Perspective în Agricultură“ , desfășurat pe cinci teme prezentate de Asociația „Moldoovis”, Stațiunea „Popăuți”, Asociația de Taurine Botoșani, Asociația RO Awasi Bacau, IPSO București și APIA.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page