Local

Medicii și asistentele care au fost pe tură când Alexandra a murit au fost suspendați pentru 90 de zile

Managerul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, Angel Călin, a declarat că sancțiunile luate împotriva personalului de la Secția Obstetrică și Ginecologie, care a fost în tura în care a murit tânăra mămică de 25 de ani, nu sunt suficiente.

Acesta a declarat că unitatea spitalicească a început procedura de achiziționare a unui serviciu de audit medical, care va face verificări într-o primă etapă la Maternitatea Botoșani, după care acestea se vor extinde la toate secțiile Spitalului Județean „Mavromati”.

Vom fi foarte exigenți iar cei care au greșit vor plăti. Personalul din tura respectivă a fost suspendat pentru 90 de zile cu posibilitate de prelungire sau revenire, după cum vor fi cercetările de anchetă. Aceste măsuri nu sunt suficiente și imediat vom achiziționa un serviciu extern de audit medical. Deja am început acest lucru și va fi aplicat pentru început la Maternitate și apoi va fi extins la toate secțiile Spitalului Județean Mavromati”, a declarat Angel Călin.

Managerul spitalului spune că fiecare va răspunde pentru erorile apărute în ceea ce privește tratarea acestui caz.

„Dacă echipa medicală a avut o eroare va răspunde, dacă noi, ca și spital, ca proceduri au fost imperfecțiuni, vom răspunde. Vom fi transparenți, dar în același timp drastici cu cei care au greșit. Nu știm dacă lucrurile astea pot să aducă alinare familiei afectate, dar sperăm ca alte familii să nu pățească ceea ce s-a întâmplat cu tânăra mamă”, a mai spus Călin.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page