LocalSanatate

Medicii de familie din județul Botoșani se pot implica în activitățile de depistare a hepatitelor B, D și C

În cadrul proiectului LIVE(RO)2 – EST, testarea pentru hepatitele virale B/D și C a devenit accesibilă, putând fi efectuată gratuit, cu teste rapide care asigură rezultatele imediat, în cabinetele medicilor de familie. La finalul lunii iulie, în județele Iași, Suceava, Constanța, Bacău, Tulcea și Galați, peste 80.000 de persoane au participat deja la screening. În fiecare județ din estul României, testarea pentru hepatitele B și C este posibilă timp de câte 6 – 12 luni, implicarea în activități a medicilor de familie asigurând disponibilitatea serviciilor în zonele în care aceștia au cabinetele.

Din 20 iulie 2022, medicii de familie din județele Botoșani și Buzău se pot implica în activitățile de depistare a hepatitelor B/D și C, prin afilierea la proiectul LIVE(RO)2 – EST. Vor urma județele Brăila, Neamț, Vaslui și Vrancea. Proiectul LIVE(RO)2-EST este implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în parteneriat cu ARAS – Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) și cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon“ Iași.

Cabinetele de medicină de familie din județul Botoșani, care sunt în contract cu CNAS, sunt invitate să se afilieze campaniei de depistare a hepatitelor B/D și C, până în data de 20 august 2022, pentru activitatea de screening. Toate informațiile necesare în vederea afilierii se găsesc pe pagina https://arasnet.ro/2022/07/19/afiliere-cabinete-medicina-de-familie-pacienti-din-judetele-buzau-si-botosani/

Cabinetele de medicină de familie afiliate în proiect vor oferi servicii de depistare precoce pentru boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C persoanelor care îndeplinesc următoarele condiții: au domiciliul/reședința în județul Botoșani, au vârsta peste 18 ani, nu sunt persoane lipsite de libertate și nu fac parte din categoria persoane gravide. Minimum 60% dintre persoanele care vor beneficia de aceste servicii vor fi persoane din grupuri vulnerabile.

ARAS acordă sprijin în derularea acestei campanii, contractând cabinetele de medicină de familie, asigurând distribuția materialelor necesare (teste, consumabile medicale și de igienă), accesul grupurilor vulnerabile, acompanierea către centrele de diagnostic și tratament a celor cu teste pozitive, raportarea și monitorizarea activității.

Pentru mai multe informații: 0751 120 592, email: [email protected]

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page