InfractionalLocal

Mașină parcată distrusă de un șofer beat

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Județean D.J. 208 H, în comuna Corni, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat autoturismul indicat de apelant, precum și conducătorul auto, fiindu-i stabilită identitatea, în persoana unui tânăr, de 31 de ani, din județul Suceava, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi, împrejurare în care a acroșat o autoutilitară parcată pe marginea părții carosabile.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page