NATIONALsocialStiri

Luni, 29 noiembrie 2021, ZI LIBERĂ pentru bugetari. Guvernul a decis

”Guvernul a stabilit ca data de 29 noiembrie 2021 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, având în vedere că marți, 30 noiembrie, și miercuri, 1 decembrie, sunt zile libere nelucrătoare conform Codului Muncii.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie sau participanţilor în aceste procese.

De asemenea, la solicitarea justificată a conducătorului instituției sau autorității publice, prevederea potrivit căreia ziua de 29 noiembrie este zi liberă ar putea să nu se aplice.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, care în data de 29 noiembrie 2021 au scadenţă la obligaţiile de plată aferente convenţiilor de împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit scadenţarelor de plată anexate acestora la convenţiile de împrumut, vor efectua plata sumelor scadente înaintea acestei date.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021, potrivit planificărilor stabilite.” a anunțat Ministerul Muncii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page