ECONOMICLocal

Luna mai este luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării, la nivel național, a unor evenimente și acţiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate.

Creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social, reprezintă obiectivele economiei sociale, sector reglementat de Legea nr. 219/2015.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:

– producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; – promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;

– dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;

– dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil. Principiile pe care se bazează economia socială sunt:

– prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului; – solidaritate și responsabilitate colectivă;

– convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau interesele unei colectivități;

– control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;

– caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;

– personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independentă față de autoritățile publice;

– alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivăți sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.

Procesul de atestare a început în anul 2016, iar până la finele lunii martie 2021 au fost acordate 23 de atestate ca întreprindere socială (ÎS) și 1 certificat de întreprindere socială de inserție (ÎSI)/marcă socială.

In data de 26.05.2021 la sediul ASOCIATIEI CLARA din Municipiul  DOROHOI va avea loc începând cu ora 13.00 – Masa rotunda cu tema “Identificarea barierelor în dezvoltarea sectorului de economie sociala”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.

Pentru o mai bună întelegere a felului în care funcționează structurile de economie socială pot fi accesate link-urile: https://bit.ly/3bxUyjJ și https://bit.ly/33Cig9L .

 

 

 

Director executiv,

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page