AdministratieLocal

Lucrări finalizate la Spitalul „Sfântul Gheorghe” și Biserica „Sfântul Gheorghe”

Primăria municipiului Botoșani a demarat procedurile de recepție a lucrărilor de construire la Spitalul „Sfântul Gheorghe” și Biserica „Sfântul Gheorghe”

,,Durează câteva zile și îmi doresc foarte mult ca cele două comisii să înainteze rapoartele prin care au fost admise recepțiile. Dacă între timp sunt mici neconformități, să fie corectate astfel încât să mergem în etapa următoare cel puțin cu Secția de Boli Paliative, pentru că avem nevoie de modificarea de organigramă la Spitalul „Sfântul Gheorghe”, finanțare pentru tot ceea ce înseamnă dotări, mobilier și ceea ce îmi vor transmite medicii de acolo.
Pentru Biserica „Sfântul Gheorghe”, o să pregătim o inaugurare cu o slujbă, într-un dialog cu preotul de acolo și o să vedeți că sunt lucruri frumoase realizate acolo. Un obiectiv emblematic pentru municipiul Botoșani, pe care îl închidem cu o cofinanțare care a fost destul de consistentă, de la bugetul local, mult peste ceea ce s-a prevăzut inițial, pentru că a fost această creștere la materialele de construcții. Am ținut foarte mult să închidem obiectivul și am venit în Consiliul Local și am suplimentat sumele de fiecare data, pentru că eram pe ultima parte a lucrărilor. Iată că am ajuns în această etapă, recepția lucrării”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page