Politic

Lucian Trufin: „Comunitățile botoșănene se dezvoltă cu infrastructură rutieră de calitate”

Senatorul Lucian Trufin își exprimă aprecierea față de munca depusă de primarii comunelor Bălușeni, Mihăileni, Manoleasa, Călărași și Trușești, din județul Botoșani, pentru succesul obținut în accesarea fondurilor europene în valoare de un milion de euro pentru fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT).

„Acest efort remarcabil de a obține finanțare prin Intervenția DR-28 – Crearea/Modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 reprezintă un pas important în direcția dezvoltării și modernizării infrastructurii rutiere, cu un impact direct asupra creșterii economice, ocupării forței de muncă, incluziunii sociale și dezvoltării durabile a zonelor rurale, a declarat senatorul social democrat Lucian Trufin.

Dintre cele 450 de administrații locale care au depus cerere de finanțare pentru extinderea și modernizarea rețelei de drumuri comunale, primarii Claudiu Doroftei, Ioan Laurențiu Barbacariu, Cristinel Aroşculesei, Elena Vrajotis și Petru Grișa Ailenei sunt câștigători, fapt care le confirmă angajamentul și implicarea pentru dezvoltarea comunităților:

  • Comuna Bălușeni va moderniza 5,37 km de drumuri în localitatea Bălușeni.
  • Comuna Mihăileni va moderniza 3,47 km de drumuri pentru Mihăileni și Pârâu Negru.
  • Comuna Manoleasa va moderniza 3,05 km de drumuri în Zahoreni, Manoleasa și Liveni.
  • Comuna Călărași va moderniza 2,745 km de drumuri în localitățile Călărași, Libertatea și Pleșani.
  • Comuna Trușești va moderniza 1,91 km de drumuri pentru Trușești, Buhăceni și Ionășeni.

„Prin inițiativă și perseverență, transformarea comunităților noastre rurale este posibilă și ne pot conduce către o lume mai conectată, prosperă și incluzivă. Este datoria noastră să recunoaștem eforturile și succesul primarilor care acționează ca adevărați vectori ai schimbării pozitive în regiunea noastră. Prin proiectele lor, ei nu doar construiesc drumuri, ci deschid noi căi pentru viitorul comunităților pe care le reprezintă”, a mai declarat senatorul Lucian Trufin.

Date suplimentare privind modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 se regăsesc la următorul link: https://www.fonduri-structurale.ro/descarca-document/65325.

Comunicat de presă PSD Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page