ImportantLocal

LOCAL | Ziua Forţelor Terestre, marcată și la Botoșani! – FOTO&VIDEO

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” şi-a deschis porţile pentru vizitatori.

Botoşănenii au avut ocazia să cunoască sediul unităţii, logistica din dotare, să viziteze muzeul şi să asiste la ceremonial militar şi religios oficiat în prezenţa veteranilor, IPS Mitropolit Teofan și a președintelui CJ – Costică Macaleți, a subprefectului Daniela Lozneanu și a viceprimarului Marian Murariu.

Tot astăzi au avut loc depuneri de coroane şi jerbe de flori, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din incinta unităţii.

La 23 aprilie, militarii Armatei României sărbătoresc Ziua Forțelor Terestre, categorie de forțe ale armatei al cărei patron spiritual și ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Sfântul Gheorghe a fost ocrotitorul Armatei lui Ștefan cel Mare. Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință care se lupta cu balaurii, era pictată sau cusută pe steagurile de luptă ale domnului moldovean. Un astfel de exemplu este Steagul Sfântului Ștefan cel Mare, unul dintre cele mai valoroase obiecte istorice și liturgice păstrate până în zilele noastre. Acesta îl înfățișează, pe o parte, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul soldaților și al armatei, șezând pe un tron domnesc și având la picioare un balaur cu trei capete. Deasupra, se află doi îngeri ai Domnului, care țin în mâini o sabie și o coroană, încununându-l, astfel, pe sfânt cu o cunună mucenicească veșnică, se arată pe site-ul http://www.crestinortodox.ro/.

Armata de uscat reunește armele și specialitățile care au compus-o și care o compun dintotdeauna: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc, potrivit ‘Calendarului Tradițiilor Militare’ (2010).

Bazele moderne ale Forțelor Terestre datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a Revoluției de la 1848, a întemeierii statului român modern prin Unirea de la 1859 și a înfăptuirii politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza. Principalele arme și specialități componente existau încă din perioada 1859-1860.

În prezent, Forțele Terestre reprezintă o componentă importantă a securității României, având capacitatea de a acționa în toată gama operațiunilor militare.

Forţele terestre numără peste 40.000 de militari.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page