ImportantLocal

LOCAL | Zilele Orașului Flămânzi. Vezi programul!

Comunitatea din orașul Flămânzi și din zonele învecinate este așteptată în acest weekend să sărbătorească ZILELE ORAȘULUI FLĂMÂNZI.

Primăria oraşului Flămânzi continuă tradiţia şi va organiza în perioada 19 -20 august o nouă ediţie a Zilelor Oraşului Flămânzi. La fel ca şi în anii precedenţi, în prima zi are loc un simpozion la care sunt invitate inclusiv persoane născute în Flămânzi dar care acum locuiesc în alte zone ale ţării, iar a doua zi este dedicată spectacolelor.

În prima zi, în sala Consiliului Local, este programat un simpozion la care vor participa oamenii de afaceri din Flămânzi precum şi cei care s-au născut în această localitate dar care au afaceri în alte oraşe din România.

Tot sămbătă, la ora 19.00 tinerii sunt invitați la Noaptea tineretului, un concert susținut de NINEKA, SOULMAN ȘI MCDJ_M.

Duminică, 20 august, la ora 15.00 se pornește HORA DE LA FLĂMÂNZI. Vor urca pe scenă Ansamblul folcloric din Havîrna, Ansamblul Folcloric “Trei generații” din Flămânzi, interpreții de muzică populară Versavia Vecliuc, Grigore Gherman, Constantin Bahrin, Marius Zgâianu, Laura Haidău și RADU ILLE.

Seara se va închei cu un recital extraordinar susținut de CELIA și un spectacol de artificii.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page