Importantsocial

LOCAL | Zeci de botoșăneni amendați în ultimele 24 de ore pentru că au încălcat interdicțiile de circulație

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, 94 de jandarmi au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență. Dintre aceștia, 64 de jandarmi au executat misiuni în sistem integrat (patrulare, filtre), 14 au patrulat independent, 14 au asigurat măsuri de ordine publică la centrele de carantină, iar 2 jandarmi au însoțit autovehicule cu persoane care au fost cazate în aceste centre. Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație, precum și 4 amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, însumând 1200 de lei.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost verificate 417 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse in contextul stării de urgență, ocazie cu care s-au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația, valoarea acestora depășind 170.000 de lei.  În total, în ultimele 24 de ore polițiștii au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 190.000 de lei.

De asemenea,  au fost organizate 5 acțiuni punctuale pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de urgență,  ocazie cu care au fost legitimate peste 220 de persoane și verificate 136 de  autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 35.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page