ImportantPolitic

LOCAL | SCANDAL in politica locala in AJUN de “Mos Nicolae”. Rebenciuc (ARD) acuzat ca-i face campanie lui Federovici (USL)

Scandal mare pe scena politica din Botosani înainte de terminarea campaniei electorale.

În mai multe localităţi din Colegiul Flămânzi s-au împărţit materiale electorale prin care deputatul Neculai Rebenciuc şi unii primari îndemnau cetăţenii ca duminică, la alegerile parlamentare, să-l voteze pe acesta la Camera Deputaţilor, iar la Senat nu pe candidatul Alianţei România Dreaptă, Bogdan Vâscu, ci pe Doina Federovici de la USL.Cei de la USL susţin că astfel de materiale s-au mai dsitribuit şi la Frumuşica, Vorona şi Călăraşi. Deşi electoratul este îndemnat să le voteze propriul candidat la Senat, USL-iştii sunt profund nemulţumiţi de cele întâmplate.Doina Federovici a depus plângere la Poliţie şi pregăteşte şi un proces civil în care promite să ceară daune morale. „N-am permis şi nu permit nimănui să se folosească de imaginea mea, cu atât mai puţin în campania electorală”, a afirmat Doina Federovici.

Potrivit acesteia astăzi şi primarul de Frumuşica a depus o plângere la Poliţie.

USL-istii au mai prezentat mass-mediei un fluturas in care imaginea lui Rebenciuc cu sigla ARD este alaturi de sigla Camerei Deputatilor, lucru interzis de lege.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page