Infractional

LOCAL | Persoane bănuite de furt căutate la Stăuceni

Poliţiştii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, au efectuat în această dimineaţă 5 percheziţii domiciliare pe raza comunei Stăuceni, la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii au acţionat în vederea descoperirii obiectelor şi înscrisurilor ce pot constitui mijloace de probă în dosar.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate mai multe obiecte de interes operativ care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În activitatea desfăşurat au fost angrenaţi 11 poliţişti ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani şi 5 din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor cinci persoane.

Facem precizarea că procedeul probatoriu al percheziţiei domiciliare are ca scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor beneficiind de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Porcedură Penală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page