ImportantLocal

LOCAL | Patru garaje şi o maşină distruse într-un incendiu, la Dorohoi. FOTO!

Panică într-un cartier din municipiul Dorohoi, în această după-amiază, după ce patru garaje dintr-un şir de 15 au fost cuprinse de flăcări. A fost isprava a trei copii, de 9 respectiv 10 ani, care au aprins mai multe haine vechi lângă unul dintre garaje, construit din cherestea. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au propagat cu repeziciune şi la alte trei garaje din lemn, în interiorul cărora se aflau trei maşini.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului puţin înainte de ora 18.00.

Patru echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentelor Dorohoi şi Botoşani s-au deplasat la locul intervenţiei, cu patru autospeciale cu apă şi spumă.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau cele patru garaje, existând riscul ca flăcările să se propage la celelalte. Patru autoturisme, două din garajele incendiate, celelalte din imediata vecinătate a focarului, au fost evacuate înainte de a fi cuprinse de flăcări. Un altul, aflat într-unul din garajele incendiate a fost distrus de flăcări.

Pentru stingerea incendiului, îndepărtarea oricăror riscuri de reaprindere şi înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore.

Pompierii au înlăturat şi riscul de explozie, fiind scoasă o butelie.

Intervenţia a fost extrem de dificilă, având în vedere că s-a aprins o cantitate foarte mare de materiale combustibile, accesul la clădiri era limitat, precum şi suprafaţa mare incendiată. Extinderea incendiului a fost favorizată de faptul că garajele erau construite din lemn, dar şi de vântul care sufla cu putere.

Pompierii au salvat 11 garaje, precum şi bunurile aflate în interiorul acestora.

Nu au fost înregistrate victime.

incendiu garaje dorohoi incendiu garaje dorohoi2 incendiu garaje dorohoi3 (2) incendiu garaje dorohoi3 incendiu garaje dorohoi4 incendiu garaje dorohoi5 incendiu garaje dorohoi6 (2) incendiu garaje dorohoi6 incendiu garaje dorohoi7 incendiu garaje dorohoi8 incendiu garaje dorohoi9 incendiu garaje dorohoi90 incendiu garaje dorohoi92 incendiu garaje dorohoi97

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page