ImportantLocal

LOCAL | Părinții nu au dreptul să intre în școală oricum și oricând doresc! Vezi regulamentul!

Există reguli în legislația noastră inclusiv referitor la motivele pentru care unui părinte îi poate fi permis accesul în incinta unei școli. De exemplu, când vine la ședința programată cu părinții sau când și-a programat o discuție cu directorul sau cu un cadru didactic. Rațiunea rezidă în siguranța elevilor pe timpul cursurilor, printre altele. Cine (mai) răspunde dacă se întâmplă ceva unui copil în timpul cât e la școală? Personalul acelei școli, desigur.

Pe 30 ianuarie a fost sărbătorită Ziua internațională a nonviolenței în școli. Într-o școală din Constanța însă, mamele unora dintre elevi au decis să le facă copiilor lor dreptate singure, uzând de violență împotriva unui alt elev (presupus copil-problemă), în chiar incinta școlii, după cum relatează Agerpres.

Dincolo de actele de violență, pentru care, desigur, femeile vor răspunde la fel cum ar fi răspuns și dacă ar fi comis faptele în afara unei școli, mai e și o altă discuție ce trebuie deschisă aici: au părinții dreptul să intre în școală oricând, oricum? Au părinții dreptul să stea pe holurile școlilor tot timpul?

Răspunsul este simplu și nu-l scoatem din joben, ci din legislația în vigoare de ceva vreme deja: nu. Avem precizări pe acest subiect în Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5079/2016, cel care cuprinde Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Toate școlile sunt obligate să-l respecte și, dacă au regulamente proprii, trebuie să pornească cu ele de la acest ordin de ministru, așa cum se indică acolo.

“Părintele, tutorele sau susținătorul legal al copilului/elevului are acces în incinta unității de învățământ în concordanță cu procedura de acces, dacă: a) a fost solicitat/a fost programat pentru o discuție cu un cadru didactic sau cu directorul/directorul adjunct al unității de învățământ; b) desfășoară activități în comun cu cadrele didactice; c) depune o cerere/alt document la secretariatul unității de învățământ; d) participă la întâlnirile programate cu educatorul- puericultor/educatoarea/învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământ preșcolar/primar/profesorul diriginte; e) participă la acțiuni organizate de asociația de părinți. Consiliul de administrație are obligația stabilirii procedurii de acces al părinților, tutorilor sau susținătorilor legali în unitățile de învățământ, scrie în Regulamentul-cadru.

Consiliul de administrație are obligația stabilirii procedurii de acces al părinților, tutorilor sau susținătorilor legali în unitățile de învățământ.

Așadar, sunt cinci motive pentru care un părinte are dreptul să se afle în școală:

  • un cadru didactic/directorul i-a cerut să vină pentru o discuție sau a solicitat unui cadru didactic/directorului o astfel de întrevedere (dar nu neanunțat);
  • are activități în comun cu un cadru didactic în incinta școlii;
  • are de depus o cerere/alt document la secretariat;
  • merge la ședința cu părinții;
  • participă la acțiunile organizate de asociația de părinți.

Despre cum se face intrarea în școală a părinților (până unde au voie să intre, cine îi însoțește, unde stă paznicul, ce documente ar fi necesare ș.a.m.d.), regulamentul precizează că e responsabilitatea școlilor să stabilească regulile de acces. Dar peste acele motive de mai sus nu se poate trece.

“Personalul din învățământul preuniversitar are obligația de a veghea la siguranța copiilor/elevilor, pe parcursul desfășurării programului școlar și a activităților școlare și extracurriculare/extrașcolare”, scrie în Regulamentul-cadru.

Practic, cei mai preocupați de cine și cum intră în școală trebuie să fie profesorii și, implicit, conducerea acelei școli. Pentru că cei trași la răspundere, în plan secundar, dacă se întâmplă ceva copilului când e în școală, sunt aceștia, potrivit avocatnet.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page