Importantsocial

LOCAL | Părintele Amfilohie Brânză, starețul Mănăstirii Diaconești, vine la Botoșani. Află când

Într-o Românie tot mai vlăguită de asalturile subculturale ale neo-marxismului, cu tineri aflați în derivă sufletească și spirituală, reperele morale ale neamului românesc par a se stinge încet. Înconjurată de întunericul ignoranței și de frică, amintirea eroilor români care s-au jertfit pentru apărarea valorilor și a credinței strămoșești suferă o dramatică și implacabilă trecere întru mit. Dar în bezna în care poporul român a fost aruncat cu bună/rea-știință mai avem, slavă Domnului, oameni care ard asemenea unor torțe întru luminarea căii neamului. Iar unul dintre acești oameni este părintele Amfilohie Brânză, starețul Mănăstirii Diaconești. Sfinția sa va veni la Botoșani în data de 17.05.2019, pentru a ne vorbi despre eroii români care prin sacrificiul lor au devenit contemporani cu veșnicia. Despre generația interbelică sub „teroarea istoriei” ne va vorbi în cadrul aceleiași conferințe și Dr. Corneliu Ciucanu, cercetător științific la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană – Academia Română, Filiala Iași. Așadar, vineri 17.05.2019, ora 17:00, în sala cinematografului „Unirea” din Botoșani, filiala din Botoșani a Frăției Ortodoxe „Sf. Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință” organizează conferința cu titlul „Eroi români contemporani cu Veșnicia”. Intrarea este liberă, vă așteptăm cu drag! Doamne, ajută!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page