Lipsa de educație și de bun simț a unora dintre botoșăneni este vizibilă chiar de la intrarea în județ. Pădurile care ne oxigenerază aerul poluat din aglomerata așezare urbană sunt intoxicate cu deșeuri de tot felul, unele nedegradabile, care atentează la viața arborilor și la sănătatea noastră.
Maldăre de gunoi aruncat la întâmplare zac pe marginea drumurilor naționale și mai ales în parcări, la Baisa sau Zăicești, dar nu numai.
Directorul Direcţiei Silvice, Gheorghe Rusu a cerut administratorului parcărilor să creeze condiții pentru depozitarea deșeurilor. Mai exact, s-a solicitat amplasarea unor containere în locul coșurilor mici comparativ cu cantitatea de gunoi care se depozitează.
“Din păcate, în zona unor parcări pădurea este groapă de gunoi. Cred eu că ar trebui rezolvată această problemă mult mai bine, în sensul că administratorul acestor parcări să asigure condiţii în primul rând pentru depozitarea resturilor. Să fie puse nişte containere care să poată fi ridicate. În caz contrar, această chestiune se va permanentiza şi e păcat, că sunt zone de agrement”, a spus Gheorghe Rusu.
Situația a fost discutată deja între șefii Gărzii de Mediu și cei de la Drumurile Naționale și există promisiuni că în cel mai scurt timp vor fi luate măsuri pentru a stopa acest fenomen.
“Am vorbit cu domnul director de la Drumuri Naţionale şi dumnealor încearcă acum un sistem de camere video pentru că sunt zone în care se aruncă foarte multe gunoi”, a menţionat Răzvan Rotaru.
Astfel de camere de supraveghere cu ajutorul cărora să fie depistate persoanele care aruncă gunoiul în păduri ar urma să fie montate în parcările de la Baisa, Zăiceşti, Rediu şi Guranda.
“Drumurile Naţionale, dacă nu au luat gunoiul din parcări, pentru că ei au un contract cu prestatori de servicii, înseamnă că la ei nu funcţionează ceva ca lumea. Dacă în pădure la domnul Rusu pădurarul nu are grijă, eventual, decât să vândă o căruţă, două, de lemne, poate să le dea pe gratis unui căruţaş, şi să ia gunoiul din pădure, dar asta înseamnă să ne interesăm, să ne doară ceea ce se întâmplă în aria noastră de activitate. Mă iertaţi că folosesc tonul acesta, nu aş fi vrut, dar ne văităm în loc să facem treaba“, a apostrofat prefectul Costică Macaleți.