ImportantLocal

LOCAL | Mii de locuitori din județ nu vor avea apă timp de două zile. Vezi comunele afectate

Locuitorii din 13 comune ale județului Botoșani nu beneficiază astăzi și mâine de apă potabilă în rețeaua centralizată din cauza unor lucrări efectuate prin programul ISPA, la Stația de Tratare și Pompare Stefănești.

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani a întrerupt astăzi furnizarea apei în comunele Românești, Santa Mare, Călărași, Răuseni, Mihălășeni, Durnești, Trușești, Ungureni, Albești, Todireni, Andrișeni, Bivolari și orașul Ștefănești.

Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent și treptat pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, și corelat cu configurația terenului în zonele de distribuție, informăm consumatorii că reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat de către aceștia, întregul sistem intrând în parametrii normali de funcționare abia în cursul zilei de joi, 06.08.2015.

Atât specialiștii operatorului de apă cât și cei ai contractantului se angajează să execute aceste lucrări cu cât mai mare operativitate, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai mic.

În vederea evitării efectelor negative cauzate de lipsa apei, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani roagă consumatorii afectaţi să-şi creeze rezerve de apă pentru perioada de întrerupere

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page