AnunturiLocal

LOCAL | E.ON Distribuţie România şi-a început activitatea de la 1 ianuarie

Noua companie devine primul distribuitor integrat de gaze şi electricitate din România;

O singură interfaţă cu clienţii, creşterea calităţii serviciilor oferite pe piaţă, gestionarea optimă a activelor şi eficientizarea costurilor comune se numără printre beneficiile acestei fuziuni;

E.ON Distribuţie România va continua să investească sume importante pentru modernizarea reţelelor;

Fuziunea companiilor de distribuţie din cadrul grupului E.ON România reprezintă finalizarea proiectului de armonizare a activităţilor acestora, început în 2009, şi alinierea cu bunele practici din Grupul E.ON. Operaţiunea a fost realizată prin absorbţia companiei E.ON Moldova Distribuţie (EMOD) de către E.ON Gaz Distribuţie (EGD), urmată de redenumirea acesteia din urmă E.ON Distribuţie România (EDRO).

„Fuziunea celor două companii din cadrul E.ON România a fost un proces firesc prin care s-a realizat o procedură de reorganizare intra-grup având ca scop principal creşterea eficienţei pe termen lung, ca rezultat al optimizării costurilor comune. Realizată în contextul liberalizării pieţei de energie, această operaţiune ne va permite şi mai departe îmbunătăţirea activităţilor la nivel intern şi dă posibilitatea creşterii calităţii serviciilor oferite pe piaţă”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania.

Procesul de fuziune conduce la o serie de avantaje pentru clienţii noştri, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea creării unei singure interfeţe cu aceştia pentru gestionarea întreruperilor, a noilor branşări, ca şi a serviciilor privind reţelele de distribuţie. Totodată, crearea unei singure interfeţe pentru domeniul distribuţiei va contribui şi la dezvoltarea relaţiei cu autorităţile şi cu partenerii contractuali.

Cele două companii aveau, înainte de fuziune, aproximativ 300.000 de clienţi comuni, iar aproximativ 35% din aria de acoperire operaţională reprezenta aria geografică comună pentru licenţele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice în România.

Pe lângă optimizarea costurilor comune generale și de administrare, care rezultă în mod natural din procesul de fuziune, noua companie va desfăşura acțiuni strategice unitare pe partea de distribuție a energiei (gaz și electricitate), cu obiectivul de a se asigura gestionarea optimă a activelor aferente activităţilor de distribuţie.

De asemenea, s-a urmărit creșterea potențialului tehnic și de resurse umane, respectiv construirea unei structuri organizatorice unitare, bazată pe procese și instrumente de lucru comune, menită să susțină o dezvoltare riguroasă a afacerii prin obținerea unui randament optim al resurselor.

E.ON Distribuţie România operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 20.000 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 80.000 km care deservesc în total circa 3 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț, Bacău).

E.ON Distribuţie România va continua să investească sume considerabile în modernizarea şi extinderea reţelelor, obiectivul său major fiind cel de a asigura securitatea şi siguranţa consumatorilor de gaze naturale şi energie electrică. De la venirea sa în România, E.ON a investit peste 1,2 miliarde euro şi a virat către stat o sumă similară sub formă de impozite şi taxe.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page