Local

LOCAL | Cubul ”Lecturi de cinci stele” se reunește vineri, la Biblioteca Județeană

O nouă întâlnire a Clubului ,,Lecturi de cinci stele” , vineri,  ora 10:30, la Filiala Primăverii a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani!  De această dată,  copiii vor prezenta cărțile ,,Războiul limonadei” și ,,Procesul Limonadei” de Jacqueline Davies , două romane ingenioase,  amuzante  și profunde, care urmăresc  subtil felul în care din dorința de câștig, concurenții ajung să-și facă rău reciproc.

Clubul ,,Lecturi de cinci stele” este de un proiect educațional de mediatizare  a lecturii, coordonat de prof.înv.primar Cristina Surdu  și Liliana Iurescu , de la Școala Gimnazială ,,Octav Băncilă “ Botoșani,  cu participarea elevilor claselor a 3-a B ,,Tweety fericiți’’ și a 4-a E.

Proiectul are ca scop cunoașterea operelor literare destinate vârstei copiilor, contactul cu personajele îndrăgite de aceștia și nu în ultimul rând dezvoltarea de către elevi a gustului pentru lectură, a deprinderilor de a citi și de a înțelege mesaje  transmise în cărti.  Finalitatea proiectului o reprezintă formarea copiilor, pentru a deveni tineri responsabili pentru viitor.

Clubul îți propune întâlniri lunare, în care se vor purta discuții în jurul unei cărți anunțate anterior.  Motto-ul clubului este:  ,,LECTURI DE CINCI STELE” – DESPRE LECTURĂ CU STARE DE BINE.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page