EvenimentImportantsocial

LOCAL | Creștinii de rit vechi din Botoșani sărbătoresc, astăzi, Crăciunul

Pentru creștinii de rit vechi abia acum încep sărbătorile de iarnă. Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocșii de stil vechi pun aceleași bunătăți de post specifice sărbătorilor. Femeile se apucă de gătit bucate pentru a întâmpina oaspeţii în seara de Crăciun, iar bărbaţii se apucă de tăiat porcul. Moldovenii, ardelenii sau minoritățile de ruși lipoveni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor.

Crăciunul pe stil vechi 2020. În Basarabia există obiceiul ca Ajunul Crăciunului să fie aşteptat cu pâine. Gospodinele coc din aluat ”crăciunelul”, un colac mic în forma cifrei opt, dar şi ”ajunelul”, care nu completează optul, adică doar vesteşte apropierea ajunului Naşterii Domnului. Aceşti doi colaci se agaţă, împreună cu flori de busuioc, la icoană şi se ţin până la sărbătorirea Sfântului Gheorghe, când se scot şi se dau la animale să le mănânce ca să la păzească de rele, pentru a păzi casa de spiritele rele şi ghinion. Cozonacii pentru aceasta sarbatoare sunt copti in forme rotunde. La masa de dulce mai vine si pestele – in ciorba, chiftelute ori sarmalute. Blini (clatitele) nu mai sunt umplute cu struguri, ca-n post, ci cu urda.

Specific mesei de Craciun este “Haladetul” – piftia pe care lipovencele o fac cu hrean, in loc de usturoi. Cozonacii pentru aceasta sarbatoare sunt copti in forme rotunde. La masa de dulce mai vine si pestele – in ciorba, chiftelute ori sarmalute. Blini (clatitele) nu mai sunt umplute cu struguri, ca-n post, ci cu urda, iar in vareniki (coltunasi) lipovencele pun branza in locul umpluturii cu mere pe care au facut-o in post.

Cetele de colindatori, alcatuite din “cralasani” – copiii care canta in strana, la biserica, incep sa soseasca la casele lipovenilor dupa pranzul din ziua de Craciun. “Hristos Rajdaetsja” (Sa-l slavim pe Hristos!) este cantat in coltul cu icoane specific locuintelor staroverilor.

Crăciunul 2020. UCRAINENII. Pe masa de Craciun. ucrainenii din tara noastra pun 12 feluri de mancare. Nu lipsesc colacul traditional, grau fiert sau fructe. In timpul cinei de sarbatoare, copiii imita animalele din gospodarie, aducand binecuvantarea asupra lor. Ei vor fi rasplatiti mai tarziu de mosul care la ucraineni se numeste “Crociun”. Sarcina colindatului revine flacailor. Ei au cantari specifice pentru tineri casatoriti, pentru batrani, pentru vaduvi si vaduve. Oprirea cea mai lunga o face insa “trupka” de colindat la casele fetelor nemaritate.

Daca dintre colindatori face parte si iubitul ei, fata nemaritata trebuie sa rupa un colac, sa pastreze o jumatate, iar pe cealalta sa o dea baiatului, care o va imparti cu ceilalti din “trupka”.

Crăciunul pe stil vechi 2020.  SÂRBII. În Ajun, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, la miezul nopţii, sârbii obişnuiesc să „aprindă banjak-ul”, adică să dea foc unei crengi de stejar. Conform traditiei, acest lucru le va aduce fericire şi noroc întreg anul. Crengutele semnifica puterea si taria cu care va fi intampinat Noul An si paie, simbolizand locul unde s-a nascut Pruncul Iisus. Dupa slujba, fiecare credincios merge acasa, unde presara paie in toate incaperile locuintei si in curte si nu le mai matura timp de trei zile. Ei pun paie si la o icoana din casa si le lasa acolo pana la Craciunul urmator. Ortodocsii de rit vechi aprind apoi in casa o crenguta de stejar, dupa care asteapta colindatorii care vestesc nasterea Domnului.

Sarbii, bulgarii si ucrainienii din Banat La masa de Craciun, obiceiul este să pună sub faţa de masă bani şi fân, pentru a atrage bunăstarea casei. Acestea sunt scoase de sub faţa de masa abia de Bobotează, pe 19 ianuarie.

Crăciunul 2020.  ARMENII. Armenii ortodocși sărbătoresc pe 6 ianuarie Crăciunul, odată cu Boboteaza, potrivit primului calndar creștin. Mâine, pe 7 ianuarie, este prima zi de Crăciun pentru armeni. Potrivit traditiei initiale a  crestinismului, Iisus Hristor a fost botezat dupa 33 de ani, in aceeasi zi in care s-a nascut – adica la 6 ianuarie. “Mosul” copiilor armeni este Gaghant Baba. Sarbatoarea vine dupa un post de o saptamana, in care traditia spune ca trebuie consumate sapte feluri de mancare. Specifice sunt sarmalutele cu linte, sarmalutele cu stafide si alune, rulada cu naut si nuca, vinetele umplute cu legume, mancarea de palamida, salata de sfecla rosie cu nuca si rodie. La masa de Craciun, armenii mananca peste fiert, pilaf cu stafide și fructe uscate, legume fierte, mai ales spanac.  Armenii îşi adresează de Crăciun urarea „Şenoravor nor dari ev surdznunt!“, care înseamnă „La mulţi ani şi naştere sfântă!“.

Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România, explică în detaliu de ce serbează Crăciunul diferit de români. ,,Adesea, datorită faptului că poporul armean sărbătoreşte Crăciunul după Anul Nou, se consideră că această se datorează utilizării de către armeni a calendarului iulian. Acest lucru nu corespunde adevărului, dat fiind că armenii utilizează calendarul gregorian, dar sărbătoresc Crăciunul pe 6 ianuarie, în aceeaşi zi cu Bobotează, în timp ce creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie şi Bobotează pe 19 ianuarie. În fapt, sărbătorind Crăciunul şi Bobotează în aceeaşi zi, pe 6 ianuarie, armenii păstrează tradiţiile iniţiale ale creştinismului. Sarbatorind Craciunul si Boboteaza in aceeasi zi, pe 6 ianuarie, armenii pastreaza traditiile initiale ale crestinismului. Data sarbatorii Nasterii Domnului a fost modificata in Imperiul Roman, dupa acceptarea crestinismului printre religiile imperiului de catre imparatul Constantin (Edictul din Milan, anul 313 al erei crestine)”, spune acesta.

www.realitatea.net

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page