ImportantLocal

LOCAL | Copil din judeţul Botoşani, dat în judecată de Casa Asigurărilor de Sănătate pentru neplata unor analize

O fetiță în vârstă de 9 ani, din judeţul Botoşani, a fost acționată în judecată de Casa Asigurărilor de Sănătate Suceava pentru că în anul 2012 a beneficiat, în aceeași lună, de o internare în spital și de analize medicale gratuite, efectuate la un laborator privat.

Directorul CAS Suceava, Cristi Bleorțu, a declarat că cea care a greșit este mama copilului, care atunci când a mers cu copilul la analize a declarat pe propria răspundere că în luna respectivă copilul nu a fost internat.

„Este o declarație în fals și noi suntem obligați de lege să facem demersuri pentru recuperarea banilor. Cererea este îndreptată împotriva beneficiarului direct al serviciilor medicale”, a declarat directorul Bleorțu.

El a precizat că CAS a trimis două notificări, în 2012 și 2012, pentru recuperarea banilor și că, neprimind răspuns, în luna mai a acestui an a deschis acțiune la Judecătoria Suceava, care a acceptat cererea. De atunci, CAS Suceava este în corespondență cu alte instituții ale statului (Evidența Populației etc.) pentru a identifica reprezentantul legal al copilului, care răspunde în fața legii pentru minor. Suma pe care CAS o are de recuperat de la copil este de 158 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page