LOCAL | Contre intre Portariuc si Iliuţă: “Cer public domnului Portariuc să facă un bilanţ al nerealizărilor mele şi al nerealizărilor domniei sale”
Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că viceprimarul Viorel Iliuță a rămas fără o parte din atribuții întrucât s-a dorit o optimizare a activității la nivelul Primăriei și susține că sunt și unele zone unde nu este mulțumit cum edilul și-a făcut treaba.
Edilul-șef al municipiului a precizat că decizia pe care a luat-o nu are legătură cu conflictul din cadrul USL, de la nivel local.
“A fost vorba de o optimizare a activității interne, au fost repartizate în ambele sensuri atribuțiile către cei doi viceprimari, către administratorul public. Personal, am preluat eu o parte din atribuții. Vor mai fi astfel de repartizări și pe parcurs, în funcție de prioritățile fiecăruia. Atribuțiile sunt în număr egal la ambii viceprimari. Vreau să monitorizez direct investițiile, nu sunt mulțumit de modul cum au fost soluționate până acum problemele, s-au mișcat extrem de încet și vreau să accentuez puțin latura aceasta. Domnul viceprimar Cosmin Andrei a avut din start cam 30% din atribuții și acum cred că este o repartizare egală”, a spus Ovidiu Portariuc.
Viceprimarul Viorel Iliuță nu se mai ocupă de investiții, asociații de proprietari, disciplina în construcții.
Acesta îi cere public primarului Ovidiu Portariuc să facă o listă cu nerealizările sale, dar şi cu propriile nerealizări. Iliuţă a spus că nu poate accepta ca cineva să declare că nu îşi face treaba ca viceprimar, doar pentru a-şi justifica propriile nerealizări.
“În ziua de 30 aprilie am fost invitat de domnul primar la o discuţie, în care mi s-a adus la cunoştinţă că pentru optimizarea atribuţiilor mi se retrag investiţiile, asociaţiile de proprietari, pentru a doua oară în 2013 şi disciplina în construcţii şi mi se dau instituţiile de cultură. În discuţia pe care am avut-o cu domnul primar, dumnealui a subliniat că demersul este 100% politic. O oră mai târziu am primit dispoziţia antedatată, cu data de 29 aprilie. I-am spus şi domnului primar că eu nu mă cramponez de o funcţie. Dar ca să declari că nu faci treaba, doar ca să îşi justifici propriile nerealizări, nu pot să o accept. În acest sens, cer public domnului Portariuc să facă un bilanţ al nerealizărilor mele şi al nerealizărilor domniei sale”, a declarat Viorel Iliuţă.