ImportantLocal

LOCAL | Alarmant! Tot mai mulți tineri din județul Botoșani se infectează cu virusul HIV!

Lipsa de educație, de protecție și de informare a adus, în ultima vreme, tot mai mulți botoșăneni în evidența medicilor, după ce au contactat virusul HIV.

Nu mai puțin de 234 de botoșăneni sunt diagnosticați, la această dată, cu infecții HIV și maladia SIDA.

Incindența cea mai crescută se înregistrează la grupa de vârstă 20-40 de ani.

În județul Botoșani în momentul de față sunt 165 de persoane în tratament, iar în întreaga țară sunt 9.597 de persoane. Din 1991, de când monitorizam infecția HIV, au murit 291 de persoane. Este îngrijorător de mare numărul de cazuri de îmbolnăviri la populația din grupele de vârstă 20 – 40 de ani, heterosexuali, iar asta înseamnă că măsurile de prevenire, de educație și informare, trebuie să fie intensificate. În momentul de față avem în anchetă o femeie și trei bărbați și este posibil să se confirme cazuri noi de îmbolnăvire, la care calea de transmitere este cea sexuală.”, a declarat dr. Ecaterina Chihaia – medic primar epidemiolog în cadul Direcției de Sănătate Publică Botoșani.

În cele mai multe cazuri, inceția s-a transmis pe cale sexuală, de aceea medicii recomandă utilizarea prezervativelor . Mai grav este că unii ascund faptul că au HIV, deși legislația din România îl pedepseste pe cel care contaminează altă persoană cu bună știință.

Când se prezintă la serviciul de urgență sau la medicul de familie trebuie să-și declare statusul. Este dureros că multi dintre pacienți ascund că au HIV-SIDA, poate și pentru că s-a întâmplat ca atunci când este conștiincios și când este corect, să se întâmple ceva”,
 a mai spus dr. Ecaterina Chihaia.

Statisticile la nivel național sunt îngrijorătoare: aproape o mie de cazuri noi cu HIV/SIDA sunt depistate în fiecare an, iar între 350 şi 400 de tineri renunţă la tratament din proprie iniţiativă.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page