ImportantLocal

LOCAL | ALARMANT: 1.000 de botoșăneni se îmbolnăvesc, anual de cancer, și tot atâția pierd lupta cu boala!

Fumatul, stresul, sărăcia,  o serie de factori genetici și adresabilitatea scăzută la medic au dus, pe patul de spital, peste 8.000 de botoșăneni, diagnosticați cu diferite forme de cancer. Acestora li se adaugă copiii care sunt în evidențele Secției de Pediatrie și sunt tratați la Clinica de Onco-pediatrie din Iași.

Cei mai mulți pacienți sunt diagnosticați cu cancer pulmonar, cancer digestiv și cancer de colon.

Numai anul trecut 189 de botoșăneni au aflat că au cancer pulmonar, 181 au fost diagnosticați cu cancer de colorectal, 105 cancer hepatic, 98 de prostată, 99 cancer mamar, 55 cancer de pancreas.

Localizările care sunt cu frecvență mai mare, cel puțin după datele de anul trecut, cancerele pulmonare și digestive ar fi pe primul loc, după care cancerul mamar, de prostată și celelalte localizări. Sarcoamele, limfoamele, cancerele mamare, genitale la femei, iar la bărbații tineri sunt destul de frecvente cancerele pulmonare”, a spus medicul oncolog Tereza Cojocaru, șefa secției de oncologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati.

O frecvență mai crescută o înregistrează cancerul de piele, cancerul tiroidian și limfoamele. Bolnavii sunt de toate vârstele, de la tineri care abia au împlinit 18 ani, tineri, oameni cu vârste între 40 si 50 de ani, dar și persoane vârstnice.

Mediul socio-economic este principalul factor. Factorul alimentar, stresul, deficiențele alimentare de toate felurile contribuie la această patologie. Dar și adresabilitatea scazută la medic. Sunt persoane care ajung la noi în fază terminală, când nu mai avem cum să le salvăm viața. Când sunt în putere au alte priorități… Săptămâna trecută a venit la noi un bărbat cu cancer de pancreas cu multiple metastaze. A fost diagnosticat la noi și după o săptămână a murit. A venit prea târziu!”, a spus medicul Tereza Cojocaru.

Anual în România apar peste 78.000 de noi cazuri de cancer, în creştere cu aproape 4.000 faţă de 2008, iar 50.000 de oameni mor din cauza maladiilor oncologice, a anunţat preşedintele Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia.

Datele sunt menţionate în cel mai recent raport al Agenţiei Internaţionale de Cercetare a Cancerului – GLOBOCAN 2012, potrivit căruia cancerul de plămâni este cel mai frecvent tip de cancer în România, urmat de cel colorectal, de sân, de prostată şi de col uterin.

Conform aceluiaşi raport, în România, riscul de a face cancer înaintea vârstei de 75 de ani este de 23 la sută în totalul populaţiei, respectiv de 28 la sută la bărbaţi şi de 19,1 la sută în rândul femeilor.

Raportul GLOBOCAN este un proiect al Agenţiei Internaţionale de Cercetare a Cancerului, care oferă date estimative din 184 de ţări despre incidenţa, mortalitatea şi prevalenţa a 28 de tipuri de cancer (cele mai agresive). Datele disponibile sunt pentru populaţia adultă (de peste 15 ani), diferenţiate pe cele două sexe

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page