Local

LOCAL | Acțiune pentru siguranța mediului. Pesticide confiscate de polițiștii botoșăneni!

Aproape o tonă și peste 5.000 de litri de produse de protecție a plantelor au fost indisponibilizate de polițiști, în urma unei acțiuni desfășurate în București și 23 de județe. Activitatea a urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind produsele de protecție a plantelor, precum şi prevenirea riscurilor majore de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător.

În perioada 15 martie – 17 mai a.c., Direcția Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliției Române a iniţiat şi coordonat o acţiune la nivelul municipiului București și judeţelor Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vaslui, pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor.

Acţiunile au  avut în vedere verificarea modului în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de agenţii economici înregistraţi sau autorizaţi să efectueze operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor, precum şi depistarea neregulilor ce pot prezenta riscuri majore de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător.

Pe parcursul acțiunilor desfășurate, polițiștii au acţionat împreună cu specialişti din cadrul instituţiilor care, potrivit legii, au atribuţii legale şi expertiză în acest domeniu, respectiv unități fitosanitare, Garda de Mediu, inspectorate teritoriale de muncă și alte instituții.

În urma activităţilor desfăşurate, echipele de control au constatat 100 de fapte de natură penală. În acest context, s-au dispus măsuri de cercetare a 92 de persoane care, sub diferite forme, sunt bănuite că ar fi participat la săvârşirea acestor infracţiuni.

De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 980 de kilograme şi 5.170 de litri de diverse produse de protecţie a plantelor.

Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 210.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page