Local

LOCAL | 24 de voluntari se pregătesc să participe la misiuni alături de echipaje ale I.S.U. Botoșani

24 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, în cadrul proiectului naţional “Salvator din pasiune”.

Derulat în premieră de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Pe data 6 august a.c., va începe pregătirea voluntarilor pentru a putea participa la acţiunile de intervenţie.

Astfel, sâmbătă şi duminică, la sediul I.S.U. Botoşani se vor desfăşura cursurile introductive privind structura, misiunile şi atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

În următoarea perioadă, voluntarii vor parcurge noţiunile de prim ajutor de bază susţinute, cu profesionalism, de către formatorii din cadrul inspectoratului, în aşa fel încât la finalul cursurilor să fie în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat pentru a fi angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.

Cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, voluntarii botoşăneni provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, studenţi, ingineri, grefieri, asistenţi, manageri, programatori etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii şi intervenţei în domeniul situaţilor de urgenţă.

Le dorim mult succes, îi susţinem şi suntem convinşi că efortul concertat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esenţiale în consolidarea gradului de rezilienţă la nivelul comunităţilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page