InfractionalLocal

Lituanieni prinși cu acte false în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra a doi cetăţeni din Uzbekistan, două cărţi de identitate cu însemnele autorităților din Lituania, care s-au dovedit a fi falsificate.

În data de 28 aprilie 2022, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – judeţul Botoşani, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, doi cetăţeni din Uzbekistan, pasageri într-un microbuz care se deplasa spre Germania.

La controlul de frontieră, cetăţeanul B.P., în vârstă de 35 de ani a prezentat o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a obţinut cartea de identitate contra sumei de 3000 de euro, de la o persoană din R. Moldova, cu scopul de a fi folosită pentru a ajunge în Uniunea Europeană.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit şi asupra celuilalt cetăţean Uzbekistan, M.S., în vârstă de 44 de ani, colegii noștri descoperind asupra lui o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că documentul a fost obţinut contra sumei de 5000 de dolari, de la o persoană din R. Moldova cu scopul de a fi folosit pentru a ajunge în Uniunea Europeană.

În ambele cauze poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page