InfractionalLocal

La volan sub influența băuturilor alcoolice

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat, un bărbat care conducea unautoturism, deși era în stare de ebrietate.   

În data de 23 iulie a.c., ora 23.00, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu a oprit pentru legitimare şi control, pe DN1B, localitatea Cuzlău, judeţul Botoşani, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani.

La solicitarea documentelor pentru control şi în urma discuţiilor purtate, poliţiştii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Darabani, în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,70 g/l  alcool pur în aerul expirat.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Municipal Dorohoi, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page