Diverse

La ce tipuri de concedii și zile libere au dreptul tații salariați

Odată cu modificările aduse concediului paternal, merită menționat că tații angajați mai pot beneficia și de alte tipuri de zile libere pentru a sta acasă cu cei mici și pe parcursul cărora au dreptul să fie plătiți. Iată care sunt acestea:

Cea mai recentă modificare legislativă în privința tipurilor de zile libere/concedii la care au dreptul părinții a venit de la Guvern, care a aprobat modificarea legii privind concediul paternal – acum, la fiecare naștere, tatăl salariat are dreptul la un concediu paternal care poate ajunge până la maximum 15 zile, iar poziția salariatului care a cerut și a efectuat acest concediu a devenit totodată una mult mai protejată ca până acum (detalii despre modificările recente, în acest material).

Concediul paternal se acordă în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea noului-născut, potrivit Legii nr. 210/1999. Desigur, acesta e doar unul dintre drepturile salariatului-tată de când se naște copilul său pe care îl poate cere de la angajator.

Poate cel mai important e dreptul la concediul de creștere – legea dă dreptul atât mamei, cât și tatălui să obțină concediul și banii aferenți pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (trei ani, pentru copilul cu handicap). Pentru asta, părintele trebuie să fi realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului, conform OUG nr. 111/2010Mai multe despre concediul de creștere a copilului, aici.

Ce este „luna tatălui”? Legea obligă ca, atunci când sunt doi părinți, iar unul a cerut concediul pentru creșterea copilului, celălalt să trebuiască obligatoriu să intr și el/ea în concediu de creștere copil timp de măcar o lună de zile. Pentru că de cele mai multe ori acest concediu e solicitat de mame, acea lună care trebuie bifată de celălalt părinte este supranumită luna tatălui. Odată cu evoluția societății și a mentalităților, a câștigat tot mai mult teren ideea ca tatăl să intre și el o vreme mai îndelungată în concediu de creștere, chiar să împartă 50-50 perioada cu mama. Merită spus aici că tații din România au câștigat dreptul de a intra în concediu de creștere cu mult înaintea altor europeni.

Pentru verificarea anuală a stării de sănătate a copilului, conform Legii nr. 91/2014, unul dintre părinţi poate solicita angajatorului său o zi liberă în fiecare an. Liberul se acordă la cerere, cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic. După efectuarea controlului fiind necesară prezentarea unei adeverinţe angajatorului. În afară de cerere, persoana în cauză mai trebuie să depună şi o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că în anul respectiv celălalt părinte n-a cerut şi nici nu va cere liber pentru verificarea sănătăţii copilului.

Liberele de „vreme rea”: de asemenea, Legea nr. 19/2020 a stabilit că în toate situațiile în care se decide suspendarea cursurilor sau închiderea temporară a unităților de învățământ, părinții pot cere angajatorilor zile libere să stea acasă cu copiii „ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente”. Aici există însă mai multe condiții de acordare, printre care aceea ca părintele să nu poată lucra în telemuncă sau muncă la domiciliu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page