Local

Jandarmii botoșăneni s-a alăturat campaniei ,,173 de stejari pentru România” – FOTO

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani s-a alăturat astăzi campaniei ,,173 de stejari pentru România”, proiect organizat de Jandarmeria Română în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva, cu ocazia aniversării a 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

Jandarmii botoșăneni au făcut echipă cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Trușești și au plantat arbori în apropierea monumentului celebrului bandit Coroi, ultimul haiduc din perioada interbelică.

În iarna anului 1933, jandarmii îi intind o cursă, organizând o ambuscadă la marginea pădurii Guranda, unde sunt uciși Mazăre și Căsăndrel, doi dintre membrii bandei sale.

Evadează și este prins din nou, un an mai târziu, în casa Ilenei lui Dodoi, amanta lui din Sulița. Se pare că aceasta l-a trădat. Are loc un schimb de focuri cu jandarmii. Se predă cu o singură condiție, să vină avocatul său Mărgineanu, lucru care se și întâmplă. La proces este apărat tot de acesta, nu este acuzat de omor și i se dau doar 6 ani. Salvarea lui au fost miile de martori veniți din toate colțurile Moldovei pentru a-l susține.

Nu se știe nimic sigur ce a făcut după ce a ieșit din închisoare. Se zvonește că a fost făcut ofițer de securitate de către comuniști și a ajuns general, comandând școala de ofițeri de la Băneasa. Ar fi murit în 1979 la București.
Bătrânii comunei povestesc că prin 1975 a venit la Durnești, la primărie, o Volgă neagră din care a coborat Coroi, a vorbit cu primarul câteva minute și apoi a plecat să-și vadă fratele ce locuia două case mai la vale. Locuitorii zonei îl pomenesc și astăzi, face parte din folclorul local.
Sursa: Wikipedia

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page