ISU Botoșani: Măsuri pentru prevenirea intoxicaţiilor cu dioxid de carbon

Este culesul viilor, atenție la dioxidul de carbon acumulat în beciurile sau spaţiile închise unde mustul este pus la fermentat! În faţa butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii nu prevăd pericolul care îi pândeşte! Dar el există, și este cu atât mai real pe cât de incolor și inodor este gazul toxic!

Pentru a evita cazurile de intoxicaţie cu dioxid de carbon, acumulat în spații închise, pe timpul fermentării mustului, ISU Botoșani vă recomandă:

– nu puneţi mustul la fermentat în spaţii închise;

– nu intraţi în încăperile în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilaţie corespunzătoare;

– anunţaţi pe cineva că veţi intra într-o astfel de încăpere;

– verificaţi concentraţia de oxigen din încăperea în care intraţi, prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care se va stinge, înseamnă cu nu există suficient oxigen;

– sunt mai susceptibili de a se intoxica cei cu probleme respiratorii, cardiace, neurologice.

– nu intraţi în încăperea în care există deja o victimă fără echipament de protecţie pentru că este posibil să vă intoxicaţi şi dumneavoastră; – sunaţi la 112 în orice astfel de situaţie.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close