LocalSanatate

Investiții în spitale fără medici. De ce sunt neatractive pentru medici posturile din județul Botoșani

În județul Botoșani se reabilitează și dotează spitale și dispensare, deși este criză profundă de medici. Este un cerc vicios: fără dotări corespunzătoare medicii tineri nu vor să vină în nordul țării, dar în același timp, în spitalele în care se investesc milioane de lei este personal puțin.

Botoșaniul este cel mai nordic județ din România, aflat la capătul de nord-est al Uniunii Europene. Timp de aproape trei decenii, Botoșaniul a fost deficitar la capitolul sanitar. Spitalele orășenești s-au desfințat în mare parte, iar cele rămase se zbăteau în mizerie și uitare. În ultimii cinci ani s-a investit însă masiv în sistemul sanitar de la Botoșani, iar autoritățile locale din toate colțurile județului sunt dispuse să investească și mai mult în infrastructura sanitară.

În momentul de față, Botoșaniul are una dintre cele mai moderne Unități de Primire a Urgențelor din România, iar Secțiile de la Spitalul Județean „Mavromati“ sunt în mare parte dotate cu aparatură și mobilier modern. La Spitalul Municipal Dorohoi se investesc sume uriașe. Cu toate acestea, sistemul sanitar din Botoșani se confruntă cu o problemă gravă. Este vorba despre o criză de medici, mai ales pentru spitalele orășenești și municipale.

Investiții masive în spitalul care se închide când medicul pleacă în concediu

Unul dintre spitalele în care se investeșt masiv este cel din Darabani. Mai precis este vorba despre fostul spital orășenesc ajuns Secția Exterioară a Spitalului Județean ”Mavromati„ din Botoșani. Spitalul mai are doar două specialități, Pediatrie și Interne, în spital lucrând doar doi medici. Criza de personal este atât de profundă, încât dacă medicii pleacă în concediu se închide spitalul. Așa s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni. Unul dintre medici avea o problemă personală, iar celălalt avea concediul planificat. Spitalul efectiv s-a închis timp de câteva zile.

Dar cu toate că spitalul abia funcționează din cauza crizei de personal, și nici măcar nu se pot face gărzi, autoritățile locale vor să investească în reabilitarea unității sanitare câteva milioane de lei, prin PNRR. În primul rând, va fi amenajat un laborator de analize medicale iar clădirile vor fi anvelopate și reabilitate termic.

„Urmează să-l scoatem la licitație proiectul. Prin PNRR vorm face anveloparea și reabilitarea termică, iar din bugetul local un laborator de analize medicale. Există și acum un laborator dar nu îndeplinește standardele. Vrem și un centru comunitar, tot prin PNRR“, spune primarul Darabaniului, Alin Gârbaci.

La spitalul din Săveni, devenit tot Secție Exterioară a Spitalului „Mavromati“, autoritățile locale investesc deasemenea în dotări. Culmea, spitalul este deservit de mulți medici pensionari, iar alții tineri nu se îngrămădesc să le ia locul.

„Nu sunt foarte atractive aceste posturi pentru medicii tineri, din păcate”, precizează și dr. Monica Adăscăliței, directorul Spitalului Județean „Mavromati“.

În jur de 10 milioane de euro se investesc din fonduri europene și în Spitalul Municipal Dorohoi care de asemenea are o criză importantă de personal medical, pe majoritatea secțiilor.

„Avem un deficit de peste 1000 de angajați”

Directorul Spitalului Județean „Mavromati“, medicul Monica Adăscăliței spune că face toate eforturile pentru a aduce medici la Botoșani – în special pentru zona Darabani și Săveni, dar și pe secțiile cu deficit de la Botoșani. „M-am dus la București pentru a explica necesitatea angajării de personal. Avem un deficit de peste 1000 de angajați. Sunt zone îndepărtate, mult timp fără dotări, neatractive. Iar medicii au nevoie și de locuințe”, spune dr. Monica Adăscăliței.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page