International

INTERNAȚIONAL | Universitatea fără studenţi în anul I. Nimeni nu a trecut de examenul de admitere

Aproape 25.000 de tineri au participat la examenul de admitere organizat recent la Universitatea dinLiberia, una dintre cele două instituţii de învăţământ superior de stat, dar niciunul dintre aceştia nu a reuşit să promoveze testul, informează BBC.

În timp ce ministrului Educaţiei nu îi vină să creadă că niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să treacă examenul de admitere, reprezentanţii universităţii dau vina pe lipsa de entuziasm a tinerilor şi pe lipsa cunoştinţelor de bază de limba engleză.

“Este crimă în masă”, a declarat ministrul Etmonia David-Tarpeh, recunoscând însă că există unele slăbiciuni la nivelul sistemului de învăţământ.

Recent, chiar preşedintele Ellen Johnson Sirleaf, laureată a premiului Nobel pentru Pace, a recunoscut că sistemul de educaţie din Libera este problematic şi că trebuie să fie îmbunătăţit.

Multe din şcolile de aici nu dispun de materialul educaţional necesar de bază, iar profesorii sunt foarte slab pregătiţi, notează jurnaliştii BBC. Este însă pentru prima oară când universitatea, care a încasat circa 625.000 de dolari din taxa de admitere la examen, nu va avea niciun student  în anul I atunci când îşi va deschide porţile în luna septembrie.

Sursa: gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page