Stiri

INTERNATIONAL | Comisia Europeana sustine in intregime aderarea Romaniei la Schengen

Comisia Europeana si-a declarat sustinerea in intregime a aderarii Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen.

Forul european a transmis astfel ca sustine in continuare demersurile celor doua tari de intrare in zona europeana de libera circulatie, precum si eforturile presedintiei europene in aceasta directie, informeaza agentia bulgara Novinite.

“Ca urmare a concluziei Consiliului din iunie 2011, ca atat Bulgaria cat si Romania indeplinesc criteriile de a aplica in intregime acquis-ul Schengen, au fost implementate masuri suplimentare care ar contribui la aderarea lor”, a transmis Comisia, in al treila raport bianual al sau pe tema functionarii spatiului Schengen.

“Cu toate acestea, Consiliul nu a putut decide in legatura cu ridicarea controlului la granitele interne ale acestor tari”, se mai arata in raportul Comisiei.

Comisia Europeana si-a prezentat, luni, cel de-al treilea raport bianual privind libera circulatie in Uniunea Europeana si functionarea Spatiului Schengen.

La inceputul lunii martie, ministrul de Externe Titus Corlatean a declarat ca, daca se va decide o noua amanare a aderarii Romaniei la Schengen, tara noastra ar putea sa nu mai fie interesata de acest proces.

“Daca noi nu vom obtine o decizie corecta, legitima, inseamna ca acest proces bazat pe niste criterii de vechime, pe un Tratat European, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat sa fac parte din acest proces. Si e bine de retinut”, a spus Corlatean.

In replica, presedintele Traian Basescu “l-a invitat” pe Corlatean “sa renunte la afirmatii de acest gen pentru a nu crea o perceptie falsa in randul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la agenda europeana a Romaniei si ii cere, in schimb, sa actioneze pentru indeplinirea cu prioritate a tututor conditiilor directe si indirecte legate de acest proces”.

Cu cateva zile inainte, la sfarsitul lunii februarie, seful statului afirmase ca “iti trebuie justitie, frate, ca sa ai acces la Schengen, iti trebuie respectarea criteriilor politice”.

sursa: ziare.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page